„Va fi un grup de secretari de stat și consilieri ai premierului care merg săptămâna viitoare la USR. Se așteaptă decizii de la Dragoș (Pâslaru, ministrul Muncii – n.r.) și de la Ghinea (Cristian, ministrul Fondurilor Europene – n.r.)”, au declarat pentru MEDIAFAX surse din interiorul Executivului.
Discuții privind candidaturile la alegerile parlamentare sunt și în privința PNL, partid care a lansat de mai multe ori invitația pentru miniștri din Cabinetul Cioloș, însă, potrivit surselor citate, la liberali ar putea candida doar actualul ministru al Transporturilor, Sorin Bușe. „Singurul care este posibil să candideze pentru PNL este ministrul Transporturilor Sorin Bușe”, au precizat surse din Executiv.
Varianta este confirmată și de surse din PNL. Astfel potrivit unor surse liberale, Sorin Bușe ar putea candida pe un loc eligibil pe listele PNL Bihor, însă nu a fost luată nicio decizie. Sursele citate au precizat pentru MEDIAFAX că joi seara va avea loc o ședință a conducerii organizației PNL Bihor în care ar putea fi definitivată lista candidaților. „Sorin Bușe este bihorean, dar trebuie să vrea și el să candideze, iar un accept clar din partea lui nu a fost dat”, au declarat sursele citate.
Ministrul Transporturilor nu a putut fi contactat până la ora transmiterii acestei știri.
Până acum doar secretarul de stat din Ministerul Economiei, Manuel Costescu, a demisionat din guvern pentru a candida pentru un mandat în Diaspora pe listele USR.